NeuronDeMedic

9 Nov

Limitare extinsa…

Posted by Alexandru David in Nostalgii, Peisaje, Personal. 1 comentariu

Esti la marginea prapastiei, te gandesti ca intr-o clipa poti ajunge jos… Inca un pas si vei fi intr-o alta lume… Presiunea e prea mare si nasul tau incepe sa iti dea batai de cap… Firisoare de sange ti se scurg din narine, incet incet inainteaza pe langa comisurile bucale, inca un pic si ajung la nivelul barbiei… O picatura mai indrazneata se teleporteaza pe pietrisul de la picioarele indoite.

Stau jos si ma uit in cautarea orizontului, incerc sa il prind, incerc sa ii iau raceala si sa ma racoresc de fierbinteala ce ma cuprinde. Asa ca lacrimi razlete isi croiesc drumul pev fata-mi toropita de soare si sange, o mare de caldura e innabusita de o mare de gheata si o mare de racoare. Ce intalnire cu aerul ce mi-ar presa fata, corpul, oasele? De ce sa existe regrete? Sau mila? Sau toate ce sunt legate de ceea ce este, de ceea ce va fi, sau chiar si de ceea ce a fost (mai ales).

Urc si ma uit in departare, un pas de trecere catre acasa, un pas de trecere catre o lume in care “presatii de aer”, “presatii de obiecte taioase”, “presatii de franghie” stau si zambesc in interiorul lor, un interior de piatra. Scarile globului de desenat pe hartia metereologica face ca linia soarelui sa fie o linie confuza o linie care ar putea sta in jurul gatului, si ar straluci pana la cei “presati”.. ba mai mult v-ar orbi…

Cum poti fi orb(f )? Cum poti fi mut(f )? Cum poti crede in “povesti”(f)? 10-20 de cuvinte intr-un veac; 2-3 cuvinte intr-o vesnicie? Atat reusiti sa vorbiti intre voi “presatilor”? Nu ma chemati,… nu ne chemati la voi! Odata si odata va veni si timpul nostru, insa balta de sange si de lacrimi ce va continua sa se umple va aplana caderea. Nu credeti? Atunci hraniti-va din “seva nou creata”.

“Cad in gol, cad intr-o oala cu smoala, macar exista regret si cel mai important: exista cuvinte, poate si un sentiment printre randuri ! “

8 Nov

Curata-ti scena!

Posted by Alexandru David in Nostalgii, Personal, Teatru. Scrieti un comentariu

Fiecare dintre noi are o imagine de ansamblu a propriei scene pe care joaca. Fiecaruia dintre noi ii trebuiesc cel putin una jumatate de ora pentru a-si incalzi vocea, pentru a se machia, ori chiar pentru a-si schimba masca. Fiecare dintre noi isi joaca propria piesa de teatru. Urmatoarea intrebare care imi vine in minte… care dintre noi ar trebui sa fie incoronat ca actorul suprem? Cine isi merita fanii? Tu sau eu?

Ascult acordurile lui “Bucketehad”, stau si numar oile de pe tavan, fumul de “opium” imi invadeaza simturile. “Ca sa inaintezi in viitor trebuie sa lamuresti trecutul“, acestea sunt cuvintele si ideea celuilalt post scris cu frenezie zilele trecute. Cuvinte geniale scornacite de catre Bartodziej, o geniala tiparnita de om, un om care a suferit, un om care a dat in pragul disperarii si al nebunieie. Personaj conturat de Sławomir Mrożek, acesta are in minte “Portretul”, ei…, lui…, al unei iubiri de mult trecute, al unei scene de curand naruite… Poti sa iti imaginezi orice, pe oricine, in orice loc si in orice ipostaza.

Cand esti spectator, si iei parte la cateva “scene de viata”, cu actori diferiti, cu decor putin schimbat si cu mesaj identic,imi vine sa o iau la fuga, si sa ma duc cat mai departe si sa nu mai aud, sa nu mai vad, sa nu mai simt “monotonia” ce este in jur. Altceva nu puteti juca? Altceva nu puteti transmite prin trairile voastre? Alte probleme nu puteti avea? Alte probleme ce nu ma privesc si pe mine…, nu puteti avea?

Simt ca in jur sunt aleei pustii, cu banci simple, singure. Pustiu in jur, canalizarea ce trece frenetic de o parte si de alta, ma gandesc la vant, la frunze, si la rugina pe care toamna aceasta o lasa in jur, si-mi acapareaza scena pe care joc un teatru mut. Mut, dar cu o frenezie care mi se innabusa, si nu imi dau ideei cum asi putea urmari un “spectacol bun”, un spectacol de pe urma caruia sa raman cu gura cascata, sa raman cu o “idee”, o idee ce o pot gasi printre replicile actorului. O idee ce o gaseam acum 月, o idee, una si una. O idee ce sa imi alimenteze si mie replicile, o idee ce sa ma faca sa radiez in zambete, si in binedispunere, o idee ce ma face sa uit de tot ce a suflat vantul in trecut.

Stau in fata ta, te uiti la mine, nu schitezi nimic, probabil ca moleculele fetei tale electronice te dezgusta ce ceea ce vezi; desi atunci cand ti se deschid “ochii” speri sa fie altcineva; dar nu… te tratez cu acelasi dezgust, cu aceea rugina, cu acele frunze de toamna, cu aceeasi idee. Asa!!! fii tu prima care degusta in jur lucrurile, numai nu da de inteles, ci spune-o! Nimic?

7 Nov

O voce barbateasca…

Posted by Alexandru David in Teatru. 1 comentariu

Se aude o voce barbateasca in intuneric!

Te-am iubit. Tu ai fost prezentul si viitorul meu si n-am putut sa-mi iert trecutul in care tu existai. Cu toate ca pe atunci trecutul meu nu era cine stie ce. Cand te-am intalnit eram tanar. Asa-i dar nu eram doar un copil si nici un nou nascut care, deschizand ochii pentru prima data, te-ar fi vazut pe tine. Copilaria fara tine mi se parea un pacat cu neputinta de rascumparat. Da, stiu ca nu te iubeam numai eu. Daca eram gelos?

Te iubeau atat de multi, incat nu puteam fi gelos, cum sa fiu gelos pe toata lumea? Intr-adevar, voiam sa lupt cu toata lumea, dar nu pentru tine, numai pentru tine, voiam sa-ti pun toata lumea la picioare. Mi se parea cu totul natural ca te iubeau si ceilalti. Cine nu te iubea, cine nu era in stare sa te iubeasca, era un monstru, o fiinta inumana care nu merita nimic omenesc. Pe unul ca asta eram gata sa-l… Stii tu despre cine vorbesc. Tu mi-ai dat putere. Inainte de a te intalni, eram un nimic. Pentru ceilalti si pentru mine insumi. Dragostea de tine mi-a insuflat forta, langa tine m-am simtit puternic, intelept si frumos. Aproape frumos. Zambesti?

Cat de bine iti cunosc zambetul! Chipurile obisnuit, dar enigmatic totusi. Zambetul cuiva care nu se uita la nimeni, cand toti privesc spre el, dar care ma vede totusi doar pe mine, desi nu se uita deloc la mine. Sau poate ca asa mi se parea mie? poate ca asa mi se pare in continuare? Cat as da sa aflu. Chiar si acum, cand in sfarsit suntem singuri, esti oare intr-adevar numai cu mine, asa cum sunt eu numai cu tine? Ma asculti dar ma auzi oare, cand iti vorbesc? Nineni nu stie sa asculte de tine, nimeni nu ma intelege atat de bine, si totusi…In tine exista un spatiu, un loc intins, in care ma aflu oare si eu? O idee, departata de mine, un simtamant care nu-mi este destinat mie. Oare numai o idee si un simtamant, sau poate ca e inca ceva ce nu ma pricep sa definesc… Imi scapa totul sau numai o parte? poate ca e de vina numai inchipuirea mea, fierbinteala si aiurelile unui biet nebun? ma asculti? Asa-i, as vrea in sfarsit oarecare siguranta. Cine esti? Esti numai o iluzie sau adevarul cel mai adevarat? Mi se pare doar ca esti aici cu mine ori esti intr-adevar, tu, numai tu, iar restul e o iluzie. Ma pierd si ratacesc. Cat de neimplinit eram fata de tine, cat de slab sunt fara tine si mi se incurca drumurile! Zambesti?

Nu nega, simt ca zambetul tau ma urmareste oriunde ma duc, nu trebuie sa fiu cu tine, ca zambetul, zambetul asta blestemat al tau sa fie cu mine. Spune-mi ceva… Si inceteaza odata sa zambesti… Nu, sa nu incetezi. Iarta-ma, n-am vrut… Nu, nu, blestemat, ci iubit, dorit, nu el merge in urma mea, ci eu alerg intotdeauna dupa el… Il urmaresc si vreau sa-l ajung in speranta ca voi izbuti candva. Zambetul tau drag, dulce… Mantuirea si pierzania mea.

Te superi? Nu, fireste ca nu. Ar fi o fericire prea mare pentru mine, fiindca ar insemna ca ma vezi. Dar ma vezi oare? Stii ca exist, vezi asta? destainuirile si intrebarile sunt ale mele, tu ai tacerea. Ce? Cum? Aha nimic, evident, nimic. Doar tacerea.

Bine, sa nu ne mai certam. Nici eu nu stiu ce se petrece cu mine, te rog sa ma ierti. Doar tu stii ce ma face sa…Intelegi.. Tu le intelegi pe toate.

Inceteaza! Spune macar o vorba! Vreau sa discut pentru ultima data cu tine, de aceea a, venit aici dupa atatia ani… trebuie sa lamurim lucrurile definitiv intre noi, e timpul! Eu nu mai pot trai asa, auzi? Nu mai pot! Si sfarseste cu zambetul asta, uita-te la mine, uita-te la mine !

(Bartodziej, S.M., A1)

1 Nov

Frustrare relaxata…

Posted by Alexandru David in Personal. Scrieti un comentariu

Ziua de Halloween, o zi pe care niciodata nu “am sarbatorit-o”, nici nu am de gand. O sarbatoare de origine celtica, ajunsa si propagata de americani cu tot “negativismul”, cu care deja m-am obisnuit cand vine vorba de o “sarbatoare originala”. Da, hai sa luam de la americani, ca totul de acolo este bun.

Mi-e scarba! De ce sa nu avem noi in prim-plan notiuni ca “Dragobete”, “Ziua Mortilor”, sau altele, “Ziua cimitirului vesel” s.a.m.p.d. Nuuuu! Avem mai intai “Ziua lui Valerica”, “Ziua de Hallow”… mai lasati-ma nene cu toate americanismele. Puneti in fata valoarea nationala, obiceiurile romanesti, nu va luati tot timpul de/dupa altii.

Asta e un prim pas, apoi exemplele din UE. Exemple pe care noi le aplicam cum se aplica intr-un stat ca Franta, Germania…., uitand ca noi suntem Romania, stat de drept, stat care daca aproba, si oamenii in general isi insutesc sarbatori pagane straine teritoriului nostru, peste cativa ani Romanica noastra nu va mai exista. Se va vorbi o limba afroromaneasca si, dupa cum era intr-un banc se va ajunge ca “locuitorii tarii vor avea blugii rupti in cur si vor vana sobolani cu arcul”.

Daca e sa vorbesc despre criza, cred ca multi dintre cei ce mai citesc blogul nu imi veti da dreptate, dar dupa parerea mea criza s-ar fi terminat de mult daca aveam minte, si daca munca noastra nu interfera cu criza politica. Mai pe scurt sa ne fi vazut noi, binisor de treaba noastra, si sa fi muncit si mai mult, ca sa facem ceva… Dar nu, asteptam de la stat sa ne dea, sa ne faca, iar noi sa stam cu “oistile-n sus” si sa asteptam de sus “Da-ne Doamne”, de parca ar pica totul din cer. Asta o spun ca am vazut zilele trecute ca a fost ceva proteste ale fermierilor din tara. “Fermieri” impropriu spus…. tot taranu’ care are o vaca, 5 purcei, 10 gaini… Ma nene daca voiai sa o duci mai bine, au fost o multime de programe Phare, care te ajutau sa te dezvolti, si sa ai cu adevarat o ferma…. dar voi nu va interesati, nu va zbateti (e drept, probabil si din cauza varstei), nu discutati decat de Iliescu, Constantinescu, de toti ‘escu pe care scena politica ii are. Unde e Poiana lui Iocan? Unde e acea Vatra Sateasca? E cumva la nemti? la americani?

Am cateodata niste nervi, si imi vine sa fug din tara asta, la cate magarii se fac in ea, la cat de mult se fura, la cat de incompententi sunt unii din jurul nostru. Dar imi dau seama ca “poate” se va schimba cate ceva in mentalitatea “comunista” si se vor indrepta “ochii de cal” ai populatiei si vom fi mai uniti.

Unde esti tu Tepes Doamne?

Acum ca m-am linistit si am spus tot ce aveam strans in “Neuron”, vreau sa asculti ceva, care in ultimul timp m-a tot linistit, si ma face sa continui sa zambesc, sa fiu increzator. Enjoy!