Muzica electronica a fost o provocare pentru inceputul secolului 21, insa ea a fost in stadiu de pionierat inca din a doua jumatate a secolului precedent. Un bun exemplu este cel al germanilor de la Kraftwerk, care in 1981 au lansat piesa “the Robots”, un “tribut” si o analogie la regimul comunist ce invada jumatate din Germania la acea vreme, sau ma rog… ironie asupra Mamei Rusia.
Muzica Electonica de atunci era muzica pura data de sintetizatoare si de clape… atat… fara prea multe briz-brizuri. De la ei am selectat doar cateva piese. Enjoy!
Kraftwerk – Aero Dynamik
Kraftwerk – The Robots
Kraftwerk – Metal on Metal
Kraftwerk – The Hall of Mirrors
In speranta ca nu te-a facut sa zici caaaah! Exista si alte trupe pe care ai putea sal e incerci… probabil Kraftwerk va fi mai usor de degerat… de genu: Apoptygma Berzerk sau Aphex Twin. Apoi mai vorbim. Enjoy!
Viata are o gramada de obiecte pe care “umbli”. Fie ea o cruce, fie ea o craca fie ea o scara.
Viata e o scara, o scara pe care fiecare trebuie sa o urci, de asemenea poti si sa cobori insa nu e de recomandat. Ti se poate rupe o treapta, poti fi tu cel care o rupe, poate fi altcineva care ti-o taie. Medicina este de asemenea o scara, are 6 trepte urmate de o infinitate, fie ele unse cu ulei sau vaselina, fie ele rigide si mai putin alunecoase. Cert e ca poate sa dureze cat doresti tu. Urci mai repede pe ea, ajungi la un punct, insa sa nu uiti ca atunci cand ajungi in varf de cele mai multe ori, dai de Sf. Petru.
Ai grija cum urci, ai grija cine te ajuta sa urci, ai grija ce te face sa urci. Traieste-ti viata, traieste-ti scara, si cu bune si cu rele, traieste caci nici nu stii cine iti deschide! Mai important…cum iti deschide.
Gata cu filosofia! Aceasta piesa, pe langa multe altele, a fost la moda in vara acestui an (a.c. 2009), pe Mtv Italia. Enjoy!
Azi am fost mai bucuros si mai emotionat ca nicicand!
Azi 12 Noiembrie 2009, familia noastra s-a largit, odata cu venirea ta pe lume.
Azi, dis-de-dimineata in jurul orei 06:00 AM, te-ai oprit din “innot” si ai vrut sa iei o gura de aer. Gura plina de tipete, gura cu care vei vraji multe fete, normal.. cand ti-o veni timpul… Dar stai linistit ai fermecat-o pe maica-ta, care te astepta de noua luni, care epuizata fiind, ti-a vazut zambetul si a uitat de toate chinurile din aceasta zi.
Azi, iti urez sa fii iubit, sa fii indragit, sa fii laudat, sa fii destept, dar pe langa aceste lucruri sa fii SANATOS, ca apoi vor veni toate cele bune, cele bune sa te inconjoare!
Azi, iti urez bine ai venit in familie, bine ai venit intr-un cerc plin de caldura, plin de iubire, plin de voie buna, plin de “palinca”, plin de muzica buna, plin de ceea ce ai tu mai bun.
Azi, sora-ta te asteapta, cu “bombo”, si “creata” si alte jucarele care sa le impartiti impreuna.
Azi bunicii tai s-au bucurat ca esti bine, s-au bucurat ca mama ta e bine, s-au bucurat ca ai venit.
Asa ca paseste pe covorul rosu al “lumii noastre”, ignora tot ce e in jurul tau rau, dar nu sta indiferent, apara-te pentru ca e o lume dura, e o lume diferita de ce stiai tu in astea 9 luni, o lume in care tu poti sa fii regele, o lume in care trebuie sa muncesti ca sa ajungi acolo sus.
Dar dupa cum iti spuneam SA FII SANATOS. De abia astept sa ne cunoastem, sa ne imprietenim, de abia astept sa ne jucam impreuna cu sor’ ta. Crede-ma stiu cum e (ma bateam cu maica’ ta ) !
Esti la marginea prapastiei, te gandesti ca intr-o clipa poti ajunge jos… Inca un pas si vei fi intr-o alta lume… Presiunea e prea mare si nasul tau incepe sa iti dea batai de cap… Firisoare de sange ti se scurg din narine, incet incet inainteaza pe langa comisurile bucale, inca un pic si ajung la nivelul barbiei… O picatura mai indrazneata se teleporteaza pe pietrisul de la picioarele indoite.
Stau jos si ma uit in cautarea orizontului, incerc sa il prind, incerc sa ii iau raceala si sa ma racoresc de fierbinteala ce ma cuprinde. Asa ca lacrimi razlete isi croiesc drumul pev fata-mi toropita de soare si sange, o mare de caldura e innabusita de o mare de gheata si o mare de racoare. Ce intalnire cu aerul ce mi-ar presa fata, corpul, oasele? De ce sa existe regrete? Sau mila? Sau toate ce sunt legate de ceea ce este, de ceea ce va fi, sau chiar si de ceea ce a fost (mai ales).
Urc si ma uit in departare, un pas de trecere catre acasa, un pas de trecere catre o lume in care “presatii de aer”, “presatii de obiecte taioase”, “presatii de franghie” stau si zambesc in interiorul lor, un interior de piatra. Scarile globului de desenat pe hartia metereologica face ca linia soarelui sa fie o linie confuza o linie care ar putea sta in jurul gatului, si ar straluci pana la cei “presati”.. ba mai mult v-ar orbi…
Cum poti fi orb(f )? Cum poti fi mut(f )? Cum poti crede in “povesti”(f)? 10-20 de cuvinte intr-un veac; 2-3 cuvinte intr-o vesnicie? Atat reusiti sa vorbiti intre voi “presatilor”? Nu ma chemati,… nu ne chemati la voi! Odata si odata va veni si timpul nostru, insa balta de sange si de lacrimi ce va continua sa se umple va aplana caderea. Nu credeti? Atunci hraniti-va din “seva nou creata”.
“Cad in gol, cad intr-o oala cu smoala, macar exista regret si cel mai important: exista cuvinte, poate si un sentiment printre randuri ! “
Fiecare dintre noi are o imagine de ansamblu a propriei scene pe care joaca. Fiecaruia dintre noi ii trebuiesc cel putin una jumatate de ora pentru a-si incalzi vocea, pentru a se machia, ori chiar pentru a-si schimba masca. Fiecare dintre noi isi joaca propria piesa de teatru. Urmatoarea intrebare care imi vine in minte… care dintre noi ar trebui sa fie incoronat ca actorul suprem? Cine isi merita fanii? Tu sau eu?
Ascult acordurile lui “Bucketehad”, stau si numar oile de pe tavan, fumul de “opium” imi invadeaza simturile. “Ca sa inaintezi in viitor trebuie sa lamuresti trecutul“, acestea sunt cuvintele si ideea celuilalt post scris cu frenezie zilele trecute. Cuvinte geniale scornacite de catre Bartodziej, o geniala tiparnita de om, un om care a suferit, un om care a dat in pragul disperarii si al nebunieie. Personaj conturat de Sławomir Mrożek, acesta are in minte “Portretul”, ei…, lui…, al unei iubiri de mult trecute, al unei scene de curand naruite… Poti sa iti imaginezi orice, pe oricine, in orice loc si in orice ipostaza.
Cand esti spectator, si iei parte la cateva “scene de viata”, cu actori diferiti, cu decor putin schimbat si cu mesaj identic,imi vine sa o iau la fuga, si sa ma duc cat mai departe si sa nu mai aud, sa nu mai vad, sa nu mai simt “monotonia” ce este in jur. Altceva nu puteti juca? Altceva nu puteti transmite prin trairile voastre? Alte probleme nu puteti avea? Alte probleme ce nu ma privesc si pe mine…, nu puteti avea?
Simt ca in jur sunt aleei pustii, cu banci simple, singure. Pustiu in jur, canalizarea ce trece frenetic de o parte si de alta, ma gandesc la vant, la frunze, si la rugina pe care toamna aceasta o lasa in jur, si-mi acapareaza scena pe care joc un teatru mut. Mut, dar cu o frenezie care mi se innabusa, si nu imi dau ideei cum asi putea urmari un “spectacol bun”, un spectacol de pe urma caruia sa raman cu gura cascata, sa raman cu o “idee”, o idee ce o pot gasi printre replicile actorului. O idee ce o gaseam acum月, o idee, una si una. O idee ce sa imi alimenteze si mie replicile, o idee ce sa ma faca sa radiez in zambete, si in binedispunere, o idee ce ma face sa uit de tot ce a suflat vantul in trecut.
Stau in fata ta, te uiti la mine, nu schitezi nimic, probabil ca moleculele fetei tale electronice te dezgusta ce ceea ce vezi; desi atunci cand ti se deschid “ochii” speri sa fie altcineva; dar nu… te tratez cu acelasi dezgust, cu aceea rugina, cu acele frunze de toamna, cu aceeasi idee. Asa!!! fii tu prima care degusta in jur lucrurile, numai nu da de inteles, ci spune-o! Nimic?
) !
